BBC: De ce pierde Rusia atât de multe tancuri?

de: Emanuela Pana
12 04. 2022

Se crede că Rusia a pierdut sute de tancuri de la începutul invaziei în Ucraina, la 24 februarie. Experții militari pun pierderile pe seama armelor antitanc avansate pe care națiunile occidentale le-au oferit Ucrainei, pentru a o sprijini în războiul împotriva armatei lui Putin, dar și pe seama modului deficitar în care Rusia și-a folosit tancurile, transmite BBC. Mai multe detalii, în continuare.

BBC: De ce pierde Rusia atât de multe tancuri?

Forțele armate ucrainene spun că Rusia a pierdut peste 730 de tancuri. Între timp, Oryx – un blog militar și de informații care contabilizează pierderile militare ale Rusiei în Ucraina pe baza fotografiilor trimise din zona de război – spune că armata rusă a pierdut peste 460 de tancuri și peste 2.000 de alte vehicule blindate, relatează BBC.

Potrivit Rand Corporation și IISS (Institutul Internațional de Studii Strategice), la începutul conflictului militar, Rusia avea în total aproximativ 2.700 de tancuri de luptă principale.

La începutul invaziei, SUA au furnizat Ucrainei 2.000 de rachete antitanc Javelin, iar, de atunci, au mai trimis cel puțin 2.000 de rachete. Rachetele Javelin pot fi lansate astfel încât acestea să explodeze în partea superioară a unui tanc, unde blindajul este cel mai slab, potrivit producătorului Lockheed Martin.

O mulțime de tancuri rusești sunt echipate cu blindaj reactiv care absoarbe impactul rachetelor. Cu toate acestea, rachetele Javelin sunt echipate cu două focoase. Una aruncă în aer blindajul reactiv, iar cea de-a doua străpunge șasiul de dedesubt.

Citește și: BBC: Rușii aud o singură voce a războiului din Ucraina, pe cea a lui Vladimir Putin

Armata rusă, „ca un boxer cu un croșeu de dreapta grozav și o falcă de sticlă“

De asemenea, Marea Britanie a trimis cel puțin 3.600 de rachete NLAW (Next Generation Light Anti-tank Weapon – „Arma antitanc ușoară de generație următoare“ – n.r.) Ucrainei. Acestea sunt proiectate să explodeze când trec peste partea superioară relativ expusă a turelei tancurilor.

Foto: BBC

„Javelin și NLAW sunt foarte puternice“, spune Nick Reynolds, analist de cercetare în domeniul războiului terestru la Royal United Services Institute (RUSI). „Fără acest ajutor letal, situația din Ucraina ar fi foarte diferită“, continuă el, potrivit sursei citate.

Totodată, SUA a furnizat Ucrainei 100 de drone antitanc Switchblade. Cunoscute sub numele de drone „kamikaze“, acestea pot pluti deasupra unei ținte la kilometri distanță de operator, iar apoi pot să cadă deasupra unui tanc, distrugându-l cu focosul din vârful lor.

Cât de mult sunt de vină tacticile rusești?

În prezent, armata rusă operează prin intermediul Grupurilor tactice de batalioane (BTG), care sunt unități de luptă autonome alcătuite din tancuri, infanterie și artilerie.

Compoziția exactă a acestor unități poate varia, dar, în general, ele cuprind un număr mare de vehicule blindate, dar relativ puține trupe de infanterie.

„Rusia are relativ puține trupe la care să apeleze“, spune Phillips O’Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St Andrews, „așa că BTG-urile sunt o modalitate de a crea o unitate de luptă cu multă forță“, notează BBC.

„Sunt concepute pentru a ataca rapid, cu multă putere de foc. Cu toate acestea, au foarte puțină protecție în ceea ce privește personalul de infanterie care să le escorteze și să riposteze în cazul în care coloana blindată este atacată“, adaugă el.

„Asta face ca armata rusă să fie ca un boxer care are un croșeu de dreapta grozav și o falcă de sticlă“, conchide O’Brien.